luni, 16 martie 2015

Nimeni nu se aştepta la asta! Ce anunţ a făcut NASA

Cercetătorii de la NASA au făcut un anunţ important pentru întreaga omenire. Aceştia au descoperit că sub suprafaţa îngheţată a unuia dintre sateliţii planetei Jupiter se ascunde un ocean imens. Vezi mai mult <

În prima ediţie „Next Star“ se vor reuni, pentru prima dată, toţi cei patru câştigători ai emisiunii: Omar, Vanessa, Isabela şi Rose Mary. Şapte copii talentaţi ai României vor veni pe 15 martie, în faţa juriului format din Lora, Pepe, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru, pentru a-şi demonstra talentele artistice. „Next Star“, un show pentru oameni mari, cu lecţii de viaţă date de cei mici Despre cel de-al cincilea sezon „Next Star“ Dan Negru spune că va fi unul spectaculos: „Vor fi momente uimitoare, cu oameni pe care nicio televiziune nu-i arată. E un show pentru oameni mari, cu lecţii de viaţă date de cei mici.“ De asemenea, realizatorul a precizat că vor fi prezentate talente din toate zonele, de la gimnastică şi muzică la teatru şi sport. „În a doua ediţie vine o fetiţă de zece ani a cărei muzică e difuzată intens la radiourile din America. Niciun român nu ştie asta“, a declarat Dan Negru.

Citeste mai mult: adev.ro/nl90q9 Cercetătorii de la NASA au făcut un anunţ important pentru întreaga omenire. Aceştia au descoperit că sub suprafaţa îngheţată a unuia dintre sateliţii planetei Jupiter se ascunde un ocean imens.
În prima ediţie „Next Star“ se vor reuni, pentru prima dată, toţi cei patru câştigători ai emisiunii: Omar, Vanessa, Isabela şi Rose Mary. Şapte copii talentaţi ai României vor veni pe 15 martie, în faţa juriului format din Lora, Pepe, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru, pentru a-şi demonstra talentele artistice. „Next Star“, un show pentru oameni mari, cu lecţii de viaţă date de cei mici Despre cel de-al cincilea sezon „Next Star“ Dan Negru spune că va fi unul spectaculos: „Vor fi momente uimitoare, cu oameni pe care nicio televiziune nu-i arată. E un show pentru oameni mari, cu lecţii de viaţă date de cei mici.“ De asemenea, realizatorul a precizat că vor fi prezentate talente din toate zonele, de la gimnastică şi muzică la teatru şi sport. „În a doua ediţie vine o fetiţă de zece ani a cărei muzică e difuzată intens la radiourile din America. Niciun român nu ştie asta“, a declarat Dan Negru.

Cites

Citeste mai mult: adev.ro/nl90q9

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu